Revelion de 5* in Didim si Istanbul - Maxeria Blue


Descriere Program

Ziua 1 | Luni 26.12.2022: SIBIU/BUCUREȘTI – ISTANBUL

Pentru plecarea din Bucuresti, intâlnire cu însoțitorul de grup la ora 21:30 în parcarea din fața ACADEMIEI MILITARE ROMÂNE (Universitatea Națională de Apărare Carol I) – acces dinspre Bd Eroilor, plecare ora 22:00 pe traseul  București - Giurgiu - Ruse – Stara Zagora – Svilengrad – Capitan Andreevo – Edirne – Istanbul.

Ziua 2 | Marti 27.12.2022: ISTANBUL - Croaziera pe Bosfor (optional) | Tur by night+Piata Taksim (opțional)

Dimineata ajungem in Istanbul pentru cazare. Timp liber pentru odihna sau vizite individuale si cumparaturi in Marele Bazar. Va recomandam o vizita la Sűleymanie Camii sau moscheea lui Soliman Magnificul, cea mai inalta si cea mai frumoasa moschee din oras, aflata in apropierea Marelui Bazar, de unde putem continua cu Bazarul de Mirodenii, fara de care o vizita la Istanbul este incompleta. Optional, dupa-amiaza va propunem o croaziera pe Bosfor (daca si conditiile meteo vor permite organizarea acesteia). Pentru cei care doresc sa afle mai mult despre Istanbul le propunem optional un tur cu autocarul, pe traseul caruia vom ajunge in Piata Taksim – centrul administrativ al orasului, unde ne delectam cu o plimbare pietonala pe cea mai colorata si cunoscuta artera comerciala a megalopolisului aflat pe doua continente - Istiklal. Cand se insereaza, traversam pe malul asiatic, trecem pe langa casa Presedintelui Erdogan pentru a ajunge la cea mai impresionanta ctitorie a acestuia, o moschee grandioasa construita in stilul clasicismului otoman. De la inaltimea dealului Camlica, aflat la 267 m deasupra stramtorii Bosfor, daca vremea ne permite, vom imortaliza privelistea incredibila oferita de Istanbul si de cele trei poduri luminate feeric. Seara ne intoarcem la hotel.

Ziua 3 | Miercuri 28.12.2022: ISTANBUL – Tur pietonal ghidat | Seara turceasca (optional)

Dupa mic dejun, timp liber sau, vă propunem un tur pietonal ghidat prin centrul istoric: piata Sultanahmet, Hipodromul, si Obeliscul Egiptean (cel mai vechi monument din Istanbul) adus din orasul Karnak, provincia egipteana Luxor, de catre imparatul roman Theodosius I (379-395 d.Hr.). Urmeaza Catedrala Sfanta Sofia construita in anul 537 d.Hr., simbolul arhitecturii Bizantine, care pentru aproape 1000 de ani a fost cea mai mare catedrala din lume. Dupa caderea Constantinopolelui a fost transformata in moschee, iar din 1935 a devenit muzeu, care atrage astazi milioane de vizitatori. Continuam cu Topkapi - resedinta sultanilor pana in 1856, unde admiram celebrul palat, gradinile, Haremul si tezaurul unde sunt expuse sabia lui Stefan cel Mare si toiagul lui Moise. Incheiem cu Moscheea Albastra, denumita astfel datorita celor 21000 de bucati de faianta bleu din interior. Optional, seara turceasca, cu dansuri si cina traditionala (in funcție de condițiile meteo, se va organiza fie la restaurant, fie pe vas de croaziera pe Bosfor). Cazare în Istanbul la hotel de 3*+.

Ziua 4 | Joi 29.12.2022: ISTANBUL – DIDIM

Mic dejun. Plecare spre Didim, urmând traseul Bursa - Izmir. Seara, sosire în Didim - cină și cazare la Hotel Maxeria Blue Didyma 5*.

Ziua 5 | Vineri 30.12.2022: DIDIM – timp liber | PAMUKKALE (opțional)

Mic dejun. Timp liber la hotel sau, opțional, excursie la Pamukkale. Supranumit și Castelul de Bumbac, terasele de calcar  reprezintă un fenomen unic în lume care stârnește reacții de uimire și contemplare. În fața albului imaculat incrustrat parcă cu pietre prețioase, cuvintele sunt lipsite de esență. Tot acolo, orașul antic Hierapolis și Piscina Cleopatrei cu apă termală se dezvăluie precum acum 2000 de ani. Orașul antic Hierapolis impresionează prin Teatrul roman foarte bine conservat, prin numeroasele morminte descoperite și Templul lui Apollo. Fosta stațiune termală, Pamukkale, prin Piscina Cleopatrei, vă oferă beneficiile apei termale cu temperatura de 36 grade Celsius și ocazia de a descoperi o piscina în aer liber, pavată cu coloane ale Templului lui Apollo. Seara ne întoarcem în Didim. Cazare și masă la Hotel Maxeria Blue Didyma 5*.

Ziua 6 | Sambata 31.12.2022: DIDIM – timp liber | EFES & CASA FECIOAREI MARIA (optional)

Mic dejun. Timp liber pentru odihnă /shopping, sau, opțional excursie la Efes – unul dintre cele mai faimoase orașe ale Antichității și Casa Fecioarei Maria – locul în care Fecioara Maria și-a petrecut ultimii ani din viață. Spre seara ne întoarcem la hotel, unde ne pregătim pentru petrecerea de Revelion. Cina festivă de Revelion este inclusă și se va desfășura la restaurantul hotelului Maxeria Blue Didyma 5*. La Multi Ani, 2023 !

Ziua 7 | Duminica 01.01.2023: DIDIM – timp liber | SIRINCE (optional)

Mic dejun. Timp liber pentru odihnă, pentru a va bucura de facilitățile hotelului, sau, in a doua parte a zilei, opțional, excursie de jumatate de zi la Sirince. Sirince – vechiul sat grecesc va asteapta sa degustati vinul fructat pentru care este recunoscut in intreaga Turcie si sa admirati peisajele pitoresti. Turul include vizita unei vechi biserici si oprire la magazinul de specialitati turcesti. Spre seară ne întoarcem în Didim. Cazare și masă la Hotel Maxeria Blue Didyma 5*.

Ziua 8 | Luni 02.01.2023: DIDIM - TROIA - CANAKKALE

Mic dejun. Plecare spre Canakkale. În drum vom face o oprire la Troia - povestea războiului troian fiind una din cele mai faimoase din istorie, iar legenda Elenei din Troia încântă de peste 3.000 de ani. Drumul continuă spre Canakkale, unde vom ajunge spre seara – cazare la hotel de 3*. Timp liber pentru cumpărături sau plimbare prin oraș, unul dintre cele mai ietine orașe din Turcia.

Ziua 9 | Marti 03.01.2023: CANAKKALE – EDIRNE – BUCURESTI

După micul dejun plecăm spre București. În drumul către țară vom trece prin orașul Edirne, fosta capitală a Imperiului Otoman, pentru a vizita Moscheea Selimiye – cunoscută drept moscheea celor 999 de ferestre datorită arhitecturii unice a cupolei, dar și a tunelelor subterane ce leagă moscheea de fosta Academie Militară, tunele ce acum adăpostesc numeroase magazine în care veți găsi produse tradiționale turcești, prilej și pentru achiziționarea ultimelor suveniruri. Seara sosire în București, în funcție de trafic si formalități vamale.

 

Pentru explicaţiile la obiectivele turistice, grupul va putea apela la serviciile ghizilor locali.

PASAPORT VALABIL MINIM 6 LUNI DE LA DATA IEȘIRII DIN TURCIA!

ATENŢIE: Grup minim 45 pers.

 

  • Toate intrările la obiectivele turistice din Turcia se achită în moneda națională – Lira Turcească. Vizitele menționate în program NU includ taxele de intrare la obiectivele turistice.
  • În cazul nerealizării numărului minim de participanţi menţionat în program, agenţia îşi rezervă dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea înscrierii la un program similar.
  • Având în vedere contextul epidemiologic dinamic, organizarea itinerariului se va adapta normelor in vigoare aplicabile in perioada de desfasurare a programului.
  • În cazul unui grup mai mic de 45 pers. (35-44 persoane) se va achita un supliment de 20 Euro/persoană.
  • Însoţitorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice, fără a afecta însă și structura programului.

CONDIȚII DE PLATĂ, ANULARE, PENALIZARI

  1. HELLO SALES (valabil pana la 30.11.2022) - avans de 30% la inscriere si diferenta cu 30 de zile inainte de plecare.

Reducerile se aplica numai la pachetul de baza; acestea nu se aplica la alte taxe sau suplimente de orice fel. In situatia in care programul se poate organiza, respectand restrictiile determinate de pandemia Covid, in caz de retragere/renuntare, se aplica penalizari de 100% din valoarea avansului achitat conform pragurilor de mai sus

      2. SAFE PRICE = Tarif Standard: 30% avans la înscriere, diferenta de plata cu pana la 40 zile inainte de plecare.

In situatia in care programul se poate organiza, respectand restrictiile determinate de pandemia Covid, in caz de retragere/renuntare, se aplica pragurile de penalizare conform contractului de comercializare a pachetelor de servicii turistice, respectiv:

a) 25 Euro/persoana-taxa de serviciu, dupa primirea confirmarii serviciilor comandate (cu pana la 45 de zile inainte de plecare/intrare).

b) 25% din contravaloarea pachetului de servicii turistice dupa primirea confirmarii serviciilor comandate (in intervalul 44-31 de zile inainte de plecare/intrare).

c) 40% din contravaloarea pachetului de servicii turistice pentru anulare in intervalul 30-15 zile inainte de plecare/intrare.

d) 100% din contravaloarea pachetului de servicii turistice pentru anulare in intervalul 14-0 zile inainte de plecare/intrare.

In situatia in care masurile luate de catre autoritati impun restrictii de calatorie care fac imposibila executarea pachetului de servicii de calatorie de catre agentia organizatoare, turistul va beneficia de rambursarea integrala a sumei platite, dar cu achitarea taxei de serviciu in cuantum de 25 euro/persoana (care va fi scazuta din avansul platit), sau reprogramarea calatoriei la o data ulterioara, fara achitarea taxei de serviciu.


Excursii optionale

Tarife Speciale (valabile doar in momentul efectuarii rezervarii)

EFES & CASA FECIOREI MARIA – 25 € (tariful NU include intrarile la obiective)

PAMUKKALE – 45 €

SIRINCE – 25 €

Seara turceasca – 45 € (include cina +bauturi)

Tur by night cu autocarul+Piata Taksim+Dealul Çamlıca – 20 €

Croaziera pe Bosfor – 20

 

Înscrierile la excursiile opționale cu tarife speciale se fac numai în momentul rezervarii și nu se acceptă anulări ! Orice excursie achiziționată după cel mult 7 zile de la rezervare, se achită la tariful standard !Înscrierile la excursiile opționale cu tarife speciale se fac numai în momentul rezervarii și nu se acceptă anulări ! Orice excursie achiziționată după cel mult 7 zile de la rezervare, se achită la tariful standard !

 

Tarife Standard

EFES & CASA FECIOREI MARIA – 30 € (tariful NU include intrarile la obiective)

PAMUKKALE – 50 €

SIRINCE – 30 €

Seara turceasca – 50 € (include cina +bauturi)

Tur by night cu autocarul+Piata Taksim+Dealul Çamlıca – 25 €

Croaziera pe Bosfor – 25 



Istanbul (2nopți) - Didim (4nopți - Cina festiva de Revelion inclusa) - Canakkale (1noapte) // Perioada: 26.12.2022 - 03.01.2023 | 9 zile - 7 nopți cazare

vezi mai multe

» Transport cu autocar clasificat pentru curse internaționale

» 2 nopți cazare cu mic dejun în Istanbul - hotel 3*

» 4 nopți cazare in camere Standard, cu Ultra All Inclusive în Didim – Hotel Maxeria Blue Didyma 5* (se intră cu Cina și se iese cu Mic Dejun)

» Cina festiva de Revelion

» 1 noapte cazare cu mic dejun în Canakkale - hotel 3*

» Vizita Troia

» Tur panoramic în Istanbul cu autocarul și pietonal

» Vizita la Edirne - Moscheea Selimiye

» Însoțitor de grup

vezi mai multe

» Taxa traversare Pod Çanakkale si Pod Yalova - 20 €/pers – se achita la autocar! Copil 0-5.99 ani – Gratuit

» Asigurare medicala sau Asigurare Travel (medicala+storno)

» Mesele de Pranz/Cina sau Bauturi (in afara de cele mentionate la Pretul include)

» Intrările la obiectivele turistice

» Serviciile de ghizi locali - 25 €/pers – se achita in autocar la ghidul insotitor (Efes, Pamukkale, Sirince, Tur Istanbul, Tur by night)

» Bacsis/tips - ghid+sofer (recomandat 1 €/zi/persoana)

vezi mai multe

Sejururi cu autocarul din Ploiesti catre Revelion de 5* in Didim si Istanbul - Maxeria Blue, Didim, Turcia

Verifica tarife si disponibilitate

Solicita oferta